Deputatul PSD Elena Hărătău s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Marian Dobrică, pe tema datoriilor societăţilor comerciale către Penitenciarele din județul Bacău.

Penitenciarele din România au de încasat sume importante din partea societăţilor economice în care deţinuţii muncesc în baza unor contracte. Este ştiut faptul că mulţi dintre cei încarceraţi în unităţile de detenţie prestează diferite munci în fabrici şi firme, situate mai mult sau mai puţin în imediata apropiere a Penitenciarelor din toată ţara”, a specificat parlamentarul social democrat în documentul oficial trimis conducerii ANP.

În finalul interpelării, Elena Hărătău i-a solicitat secretarului de stat să răspundă următoarelor aspecte:

„1. Care sunt datoriile societăţilor comerciale către unităţile subordonate ANP, şi punctual, către Penitenciarele din judeţul Bacău, Bacău și Penitenciarul-Spital Târgu Ocna?;

2. Care este regimul de muncă al deţinuţilor?; 3. Ce modalităţi are ANP pentru a-şi recupera sumele neprimite?”.

În cazul în care societăţile respective refuză să plătească penitenciarelor munca prestată de deţinuţi, se poate vorbi despre o formă de exploatare a fiinţei umane prin muncă neplătită, fapt ce ar fi regretabil. Sunt convinsă că problema expusă se află în atenția autorităților abilitate, iar răspunsul șefului ANP va fi edificator”, a conchis deputatul băcăuan.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. ….”se poate vorbi despre o formă de exploatare a fiinţei umane prin muncă neplătită,” ….. – vorbe aiurea! Daca sunt situatii de acest gen, acestea reprezinta in mod evident simple litigii comerciale intre doua entitati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here