Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

După cum am scris mai devreme, ziua de astăzi a început cu un maraton de conferințe politice. La două din ele, primarul municipiului Bacau a fost in subiectul conferințelor. La acuzele viceprimarului, despre care am scris aici, Primarul Cosmin Necula a reacționat și a făcut câteva declarații, telefonic, pentru Jurnal de Bacău.

„Un viceprimar nu își alege domeniile pe care activează, primarul îi stabilește viceprimarului atribuțiile. După un an și jumătate nu a văzut mari rezultate. În viată mai trebuie să muncești și ce ți se dă. În momentul de față municipiul Bacău are depuse cereri de finanțare de 66,7 milioane de lei pe toate axele de finanțare europeană.

Nu a avut nicio opreliște să vină cu un proiect pe fonduri europene. Altă poveste că nu a fost acceptat în comitetul pentru situații de urgență unde avea același comportament mediatic. Acolo este viceprimarul Scripăț și am zis sa nu-l mai chinui și în aceasta direcție. Dacă nu a performat la Direcția de Patrimoniu, va performa mai bine pe fonduri europene? Dacă nu performezi in domeniul câinilor comunitari, vei fi mai bun la salubritate? Mă îndoiesc!

Politicianism ieftin si ipocrizie este cel mai simplu să faci! Niciunui primar nu-i convine să crească vreo taxa. Atâta timp cât exista o hotărâre de Consiliul Local ca taxa să crească, nu-ți pot permite să nu respecți angajamentele față de Uniunea Europeană.

Decizia de numire a viceprimarului este pur politică. Nu sunt testați din punct de vedere psihologic sau a vastelor competențe pe care le au. Politicul care conduce acum este PSD ALDE PMP. Dacă alianța a decis să mărească taxa pentru că nu are ce să facă, si tu faci invers insemnă ca nu mai faci parte din ALDE sau primărie.

Pierdem prea mult timp cu acest subiect. Dacă ar sta mai mult timp prin primărie poate ne-am vedea mai des. Dumnealui trebuie să-și vadă de treabă, nu să ai mari discuții și cafele cu primarul.”

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here