Nu mai puțin de 11 Asociații de locatari s-au înscris în concursul „Cea mai frumoasă incintă” din municipiul Oneşti, organizat de primăria din localitate.

Practic, competitorii s-au „luptat” să dovedească întregii comunități că, prin eforturile locatarilor, au reușit să transforme locul în care-și petrec cel mai mult din viață într-unul de excepție.

În urma vizitelor în teren, comisia de selecţie a decis prumul loc de pe podium să-i revină Asociației de Proprietari nr. 8 – cu sediul în Bulevardul Republicii nr. 2, parter (foto 1).

Pe locul secund au fost plasate Asociația de Proprietari nr.2 – cu sediul în Bulevardul Republicii nr. 36, parter și Asociația de Proprietari nr. 41 – cu sediul pe strada George Bacovia nr. 14, parter. Bronzul i-a revenit Asociației de Proprietari „LIZIERA”, cu sediul pe strada Alxandru Ioan Cuza nr. 6, parter. Ocupanta primului loc s-a ales cu un complex de joacă, unul de fitness în aer liber, 20 de bănci și 20 de coșuri de gunoi. Locul doi a fost premiată cu un complex de joacă, 10 bănci și 10 coșuri de gunoi. În fine, premiul trei este dotat cu 10 bănci și 10 de coșuri de gunoi. „Felicitări tuturor participanţilor şi sperăm că viitoarele ediţii să trezească mai mult interes din partea asociaţiilor de proprietari”, le-a transmis oneștenilor primarul Nicolae Gnatiuc.

Florentin Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here