Dureri de cap din ce în ce mai puternice, mobilitate limitată, dureri de ceafă care iradiază,
furnicături sau amețeli? Ar putea fi Spondiloza Cervicală care își face de cap.
Spondiloza este un proces degenerativ cronic care afectează corpurile vertebrale, articulaţiile intervertebrale, discurile intervertebrale, cât şi conţinutul canalului spinal (rădăcini nervoase, măduva spinării) la nivel cervical, dorsal şi lombar.
Este o afecţiune comună, care evoluează odată cu înaintarea în vârstă, dezvoltând procese
degenerative. Imaginile radiologice evidenţiază modificări degenerative spondilozice (în principal osteofite numite popular “ciocuri”) la 90 % din bărbaţii trecuţi de 50 de ani şi la 90% din femeile trecute de 60 de ani. Evoluția bolii poate însemna dureri, amețeli, furnicături, sau chiar scăderea forței musculare. Mai apar “musculițele” în fața ochilor (fosfene) sau zgomotele în urechi (acufene).
Recuperarea medicală redă strea de bine și ține spondiloza sub control. În puseele dureroase se poate asocia cu medicamentație antiinflamatorie, dar fizioterapia și kinetoterapia scot pacientul din criză.
Fizioterapia are efect miorelaxant (decontractant), analgezic, trofic, vasodilatator, antiinflamator, de stimulare a sistemului nervos, etc.
Terapiile manuale pregătesc coloana pentru mișcările din kinetoterapie, au un puternic efect relaxantsi redau echilibre.
Kinetoterapia va crește mobilitatea coloanei vertebrale și va menține forță și tonusul muscular.
La Physiokinesis, fizioterapeuții combină agenți fizici în cele mai noi variante. Acestea sunt
adaptate zilnic , la fiecare pacient. Un terapeut se ocupă doar de dumneavoastră, va înregistrează progresele, va ajută să efectuați corect mișcările, va învață ce e de făcut acasă, la birou sau la volan.
În cazul Spondilozei Cervicale este esențială și menținerea după perioada de recuperare.
Recomandăm evitarea mișcărilor bruște, exercițiilor cu impact mare și a menținerii unei singure poziții timp îndelungat.
Un program personalizat de de kinetoterapie previne crizele și puseele dureroase, menține
mobilitatea articulară funcțională, un tonus și echilibru optim.
Cătălina Marchiș,

Kinetoterapeut Physiokinesis Bacău
Programări : 0744 541 501
Adresă : Bd-ul Ioniță Sandu Sturza nr.52

ADVERTORIAL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here