O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc astăzi, în jurul prânzului, la o casă din Luizi Călugăra.

După primele constatări, deflagrația se pare că s-a produs din cauza scăpării de gaze de la o butelie de aragaz.

Din păcate, explozia a provocat nu doar daune materiale, un perete al casei fiind parțial dărâmat și o parte din acoperiș spulberată, ci și victime.

Astfel, echipajele Serviciului de Ambulanță Județeană și cele ale pompierilor de la ISU venite la fața locului au descoperit un bărbat în vârstă de circa 60 de ani, conștient, dar cu arsuri de gradul II și III pe cca. 30% din suprafața corpului.

Victima a fost preluată de personalul de la SAJ și transportat la spitalul din Bacău. Evident, pompieri militari ajunși la fața locului au luat măsura opririi gazului și a curentului.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here