Timp de două zile, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare va fi gazda celei de-a 12-a ediții a conferinței anuale a rețelei EPTA (Rețeaua Academiilor de Pregătire a Personalului de Penitenciare).

Programat a se desfășura marți, 18 iunie, la Hotel Perla din Slănic Moldova, și miercuri, 19 iunie, la sediul din Târgu Ocna al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare, evenimentul va beneficia de prezență numeroasă din toată țara, dar și de peste hotare.

Și-au confirmat deja participarea reprezentanți ai academiilor de pregătire a personalului din sistemul penitenciar al țărilor membre EPTA, reprezentanți ai academiilor din țări care doresc să devină membre EPTA, observatori, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai EUROPRIS (Organizația Europeană a Administrațiilor Penitenciare), de la Netherlands Helsinki Committee, ICPA (Rețeaua Asociațiilor Internaționale a Penitenciarelor), IACTP (Asociația Internațională a Personalului de Penitenciare), precum și reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și directori de penitenciare din România. „Conferința anuală reprezintă evenimentul definitoriu al EPTA și se organizează în fiecare an de către instituția care deține președinția organizației în anul respectiv, anul acesta președinția fiind deținută de către Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna”, ne-au transmis reprezentanții SNPAP Tg. Ocna. Întrucât tema din acest an este „Motivarea și retenția personalului de penitenciare”, la conferință se vor aborda aspecte principale din managementul motivației, provocările carierei în sistemul penitenciar, pozitivism și excelență.
După deschiderea evenimentului în 18 iunie, ora 09,30, la Hotel Perla din Slănic Moldova, a doua zi, începând cu ora 09,00, la sediul Școlii din Târgu Ocna, va avea loc o prezentare a tehnicilor de intervenție specifice sistemului penitenciar.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here