Ați auzit vreodată despre ambrozie?

Nu e vorba de băutura preferată a zeilor din antichitate, ci despre o plantă care poartă exact același nume.

Autoritățile au pornit o campanie împotriva banalei buruieni, după ce s-a dovedit științific că aceasta provoacă alergii oamenilor.

„Este cunoscută în popor sub denumirea de peliniță, pentru că se aseamănă cu pelinul. Încă din toamna trecută, specialiști de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății și Ministerul Mediului, plus de la primăriile din tot județul, au pornit la identificarea terenurilor care nu sunt lucrate, îngrijite”, spun specialiștii Direcției Agricole Bacău.

Fiind o buruiană invazivă, planta poate fi găsită, de obicei, pe marginea drumurilor sau pe terenurile lăsate în paragină.

Ambrozia poate cauza probleme oamenilor mai sensibili, în special, în perioada înfloririi (iulie – septembrie ), când polenul este răspândit ușor în natură.

Prin urmare, potrivit legislației în vigoare, până duminică, 30 iunie, proprietarii de terenuri pe care crește ambrozie trebuia să ia măsuri de combatere a acestei buruieni.

De la 1 iulie, firmele și proprietarii persoane fizice găsiți că nu s-au conformat sunt pasibili de amendă. Sancțiunile nu sunt deloc mici, cuantumul amenzilor ajungând până la…20.000 de lei.

Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, inclusiv normele pentru aplicarea acesteia, îi obligă pe acești proprietari să facă lucrări de întreținere precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea plantei.

De altfel, autoritățile locale au inventariat terenurile infestate cu această buruiană, iar cei găsiți cu terenuri infestate au primit deja somații pentru combaterea buruienii.

În aceste condiții, de săptămâna viitoare, se vor demara două etape de controale. Prima va fi în perioada 1 – 15 iulie, la final urmând a se da avertismente celor care n-au luat măsuri, însă în a doua etapă – 16 – 31 iulie – vor fi aplicate amenzi.

Potrivit legii, acestea sunt între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor, și între 750 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here