În perioada sezonului estival 2019, inspectorii D.S.V.S.A. BACAU efectueză controale în zonele de agrement/localităţile de interes turistic, unde, în mod obişnuit, se înregistrează creşteri ale numărului turiştilor, şi, implicit, intensificarea activităţilor de comercializare, preparare şi servire a alimentelor.

Sunt verificate condiţiile de igienă în care funcţionează unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie / patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket, supermarket, magazinele alimentare.

RECOMANDARI PENTRU CONSUMATORI
În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi implicit al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi de aceea este bine ca și consumatorii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente:
→ Să cumpere alimente numai din locuri sau spaţii înregistrate sanitar veterinar pentru că le oferă garanţia unor produse controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură și igienă;
→ Odată cumpărate, alimentele să fie ţinute o perioadă cât mai scurtă la temperatura camerei;
→ Produsele care urmează a fi depozitate în frigider, să fie ambalate separat şi menţinute la temperaturile şi pentru perioda menţionată pe ambalaj. Alimentele gătite nu se păstrează în recipiente fără capac;
→ Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior
→ Îndepărtaţi alimentele alterate, sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente.
→ Spălaţi bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider.

RECOMANDARI PENTRU MICII PRODUCATORI DE PRODUSE PRIMARE CARE ISI COMERCIALIZEAZA PRODUSELE LACTATE OBTINUTE IN PIETELE AGROALIMENTARE

– păstrați curățenia în adăposturile animalelor, asigurați așternut curat pentru menținerea igienei
– îndepărtați bălegarul, urina, praful, noroiul, așternutul murdar ;
– îndepărtați resturile de furaje înainte de începerea mulsului ;
– nu hrăniți animalele cu furaje sau paie în timpul mulsului ;
– nu schimbați așternuturile de paie în timpul mulsului ;
– verificați dacă vacile de lapte prezintă boli ale ugerului ;
– la cel mai mic semn de boală mulgeți-le separat și anunțați medicul veterinar ;
– spălați bine ugerul și mameloanele și ștergeți-le cu un prosop curat ;
– legați coada animalului înainte de începerea mulsului ;
– spălați-vă mâinile și îmbrăcați un halat de protecție curat; dacă aveți răni deschise ale pielii mâinilor acoperiți-le cu bandaje igienice rezistente la apă sau folosiți mănuși de protecție ;
– spălați cu detergent și clătiți bine gălețile și bidoanele folosite pentru lapte înainte de începerea mulsului ;
– eliminați primele jeturi de lapte ;
– mulgeți laptele în vase curate ;
– filtrați și depozitați laptele imediat după muls în vase curate, acoperite, într-o încăpere separată de adăpost ;
– răciți laptele imediat după muls la o temperatură de maxim 8 °C atunci când este colectat zilnic și la 6 °C atunci când colectarea nu este efectuată în fiecare zi ;
– dacă nu dețineți echipamente adecvate pentru păstrarea și răcirea laptelui transportați laptele cît mai rapid la centru de colectare pentru a fi răcit și păstrat corespunzător.
– Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final, sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui.
– Producătorii care vând lapte crud direct către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine
Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor de către producătorii agricoli, în pieţele agroalimentare, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA BACĂU, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008 .

Pentru crescatorii de animale in perioadele caniculare se recomanda urmatoarele masuri:

a) Asigurarea în permanenţă a apei potabile şi la o temperatură adecvată pentru adăparea animalelor;
b) Protejarea animalelor în adăposturi corespunzătoare (grajd, umbrar, ţarc etc.) în intervalul orar recomandat;
c) Administrarea furajelor pentru animale; acestea vor fi asigurate în cantităţi mai mici decât cele normale (deoarece hrana abundentă stimulează producerea de căldură a organismului), iar frecvenţa de administrare va fi mai mare;
d) de a uda animalele cu apă la intervale regulate, pentru a favoriza evaporarea şi reducerea temperaturii corpului;
f) de a uda podeaua adăpostului, dacă este posibil;
g) Supravegherea animalelor pentru a detecta semnele instalării hipertermiei. Acestea sunt: uscarea mucoaselor gingivale şi oculare, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii, deshidratare, letargie, slăbiciune; în cazul când aceste semne sunt identificate, se vor intensifica acţiunile de reducere a temperaturii corpului animalului şi va fi anunţat medicul veterinar;
h) va fi anunţat medicul veterinar în cazul apariţiei unor stări morbide sau mortalităţi în rândul animalelor proprii sau din grijă.

In cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publica,
consumatorii sunt rugati sa sune la telefoanele 0234/586233; 0234586372 –D.S.V.S.A. BACAU

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here