Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Vă mai amintiți de aceste aparate?

Le numeam telefoane publice.

Cândva, erau singurele dispozitive pe care omul de rând și nu numai le avea la dispoziție pentru a lua legătura „live” cu cineva aflat la depărtare.

La începuturi, doar bogații aveau acces la acest serviciu.

În tinerețea mea, dacă nu erai destul de norocos ca societatea de stat – Romtelecom – să-ți aprobe, după mult timp, instalarea unui telefon la domiciliu, cel public, cu fise, era unica soluție pentru a dialoga, în timp real, cu cineva.

Sigur, erau „device-uri” mult mai rudimentare, dar care, în schimbul a doar 25 de bani pentru un minut, două, trei (nu mai știu exact), aveai satisfacția de a-i transmite rapid mesajul dorit persoanei aflate la distanță de tine.

Și nu e un mit cum că încă de pe atunci convorbirile erau ascultate de…„băieții cu ochii albaștri”, cum le ziceam noi securiștilor.

O operațiune, socot, destul de greoaie, în condițiile în care se presupunea nu doar existența unui „operator” care să fie pe fază ori de câte ori se dorea înregistrarea unei convorbiri, ci și a unei întregi infrastructuri de imprimare audio a secvențelor.

Comparativ cu ce e acum, când softuri simple sau ceva mai complexe, pot rezolva toată această…caznă.

Vă vine să credeți? Cu ani în urmă, se făcea coadă la cabinele telefonice instalate prin orașe, pentru ca, după `90, când monedele au fost înlocuite cu acele cartele magnetice, să se înfiripe un adevărat trafic ilegal.

S-a ajuns până acolo încât diverși indivizi pretindeau că pot „păcăli” cartelele telefonice, utilizând tot soiul de metode, care mai de care mai fanteziste.

Înainte, în gări și în spitale, se foloseau intens telefoanele publice.

Acum, și de-ar mai dori cineva care, pe bună dreptate, nu deține un „mobil”, nu ar mai putea folosi telefonul public.

Revenind la dispozitivul pe nedrept ruginit de uitare pe care l-am regăsit undeva prin Bacău, să mai spunem că astfel de servicii publice se mai găsesc și chiar sunt utilizate cu destul de mult succes în țările mult mai dezvoltate decât România.

S-amintim doar de Germania, „motorul economiei UE”, unde populația, bătrâni sau tineri, folosesc intens telefoanele publice cu fise.

La noi, ar fi sub demnitatea oricui să utilizeze un telefon public (în caz că ar mai funcționa).

Interesant ar fi de aflat de ce aceste aparate încă mai există pe spațiul public al orașului, când locul lor ar fi putut fi luat de sistemele interactive de informare, tot suntem în era IT.

Dacă nu pentru localnici, măcar pentru turiștii care ne vizitează.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here