Sătule să tot aștepte să le fie racordate casele la rețeaua de apă și canalizare, familiile beneficiare ale proiectul Habitat for Humanity au decis să protesteze în fața primăriei din Bacău.

Protestul este programat să aibă loc în ziua de vineri, 12 iulie, între orele 10,00 și 12:00.

Oamenii se plâng că, de aproape doi ani, nu se pot muta în casele construite de Habitat for Humanity în cartierul Izvoare, timp în care rezidențele au rămas la cheremul hoților și a intemperiilor.

Nu mai departe de luna trecută, casele unor beneficiari au fost sparte, caz prezentat de jurnal de Bacău aici , pentru a doua oară în acest an, hoții furându-le caloriferele și centralele termice murale.

„Toată energia și toate speranțele beneficiarilor și ale tuturor celor care au făcut posibil acest minunat proiect s-au transformat acum în frustrare și deznădejde”, ne-a transmis Niculina Parnic, una dintre inițiatoarele protestului de mâine.

La Primărie, în schimb, treburile sunt încurcate în…birocrație. Într-un comunicat postat pe site-ul instituției, în care se folosește un limbaj străpezit și de-a dreptul abracadabrant, reprezentanții Primăriei transmit, într-un final, că „obiectivul de investiții sus-menționat („Locuințe sociale strada Izvoare – rețele de apă, canalizare și refacere drum acces, municipiul Bacău” n.r.) se află prevăzut în bugetul pe 2019 al UAT Municipiul Bacău, având o alocare de aproximativ 900.000 lei”, înșirând toți pașii tehnici și birocratici făcuți (pe loc) până în prezent.

 

Reamintim că zona rezidențială din Izvoare, în care sunt amplasate 36 de case, a fost construită cu sprijinul a peste 450 de voluntari din țară și din străinătate.

 

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here