Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Mai multe bombe de aviație, rămase neexplodate încă din timpul primului război mondial, au fost găsite de un detectorist autorizat de metale pe vârful Nineasa din zona localității Dofteana.

 

„Cele două bombe de aviație sunt de proveniență germană, model 1915. Raza nimicitoare este de aproximativ 850 – 1000 de metri”, a precizat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISUJ Bacău.

 

Dată fiind dimensiunea mare a muniției (50 de kilograme, fiecare bombă de aviație), dar mai ales riscul pe care îl poate prezenta o astfel de descoperire, primul gest al căutătorului a fost să anunțe echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

Ajunși la fața locului, pompierii pirotehniști au trecut la scanarea locului unde a fost găsită muniția, pentru a se asigura că nu există și alte pericole, după care au preluat bombele și le-au transportat în loc sigur, urmând a fi distruse într-un poligon militar.

 

„Misiunea militarilor a fost una dificilă din cauza terenului accidentat, precum și a greutăți mari a elementelor de muniție”, a mai spus Andrei Grecu.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here