Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

De astăzi, Bacăul se numără printre localitățile din țară unde vor putea fi încărcate autovehiculele electrice.

Astfel, simultan cu Sovata şi Gheorgheni, compania E.ON Energie România a amplasat în municipiul nostru prima stație de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice.

 

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin programul Connecting Europe Facility (CEF).

Stația de la noi va funcționa la Central Plaza – Universul Sănătăţii Sf. Spiridon Bacău din str. Erou Ciprian Pintea nr.29.

Aceasta are o putere maximă de 93 kW, un autoturism electric putând fi încărcat, în medie, în aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

Locaţia beneficiază de 2 locuri de parcare, dispunând de o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ).

În prezent, astfel de unități mai există în localităţile Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iași), Tașca, Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), Suceava şi Adjud (jud. Vrancea).

Potrivit E.ON cele mai multe încărcări au fost înregistrate la staţia din municipiul Iaşi, devenită funcţională în luna februarie a.c..

Până în anul 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de staţii de încărcare rapidă, dintre care 19 de către E.ON, iar 21 de către MOL România.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here