– karateka băcăuani, pe podium, la campionatul Mondial de Karate Isshinryu de la Londra
Nouă sportivi de la clubul Hikaru din Bacău au luat participat, luna trecută, la campionatul Mondial de Karate Isshinryu de la Londra, de unde au reușit să se întoarcă plini de medalii și…de glorie. Desfășurat pentru prima dată în Europa, în perioada 24-28 iulie, evenimentul a atras peste 400 sportivi din toată lumea, respectiv România, Danemarca, Italia, Martea Britanie, Statele Unite, Canada, Chile și India.

Cei nouă băcăuani, antrenați de Sensei Diana Andreea Mazilu, au paticipat la probele de Kata, Kata cu arme, Kata sincron și Kumite, dar și la titlul de Grand Champion.

La finalul competiției, bravii noștri sportivi au reușit să se poziționeze pe podium, câștigând medalii prețioase la diferite categorii.

 

Astfel, Luis Catalani s-a plasat pe cea mai înaltă poziție, devenind campion mondial la Kata la categoria de vârsta 10 ani. În plus, micul luptător a reușit să obțină și titlul de Grand Champion, fiind, totodată, medaliat cu bronz la proba de Kumite.

Mănunchiul de campioni este completat de Mădălina Pătrășcan care, la finalulul acestui concurs, a devenit campioană mondială la proba de Kumite, vicecampioană mondială la Kata sincron și vicecampioană la Kata.

Lor li se alătură și Maria Bortoc, campioană mondială la Kata și vicecampioană mondială la Kumite, Alexandru Enache, campion mondial la Kumite, Danuț Năstasă, campion mondial la Kumite și medaliat cu bronz la Kata, Senpai Andrei Mazilu – 17, vicecampion mondial la Kata Sincron, medaliat cu bronz la Kata și medaliat cu bronz la Kata Kobudo, Senpai Elena Mazilu – 49, vicecampioană mondială la Kata și Andreea Mazilu, vicecampioană mondiala la Kata Sincorn.

„A fost o competiție strânsă, cu adversari puternici, bine pregătiți, dar din fericire, nu mai buni ca noi. Dintre toți competitorii, greu de învins cred că au fost americanii, dar nu imposibil, drept dovadă medaliile pe care am reușit să le cucerim, noi, sportivii de la clubul Hikaru Bacău”, ne-a declarat Sensei Diana Andreea Mazilu.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here