participanții adună puncte pentru calificarea la Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020
Sâmbătă, 10 august, Zemeșul va găzdui cea de-a treia ediție a competiției de MTB, Bike FM Zemes XCO. Evenimentul sportiv este organizat de Asociația Club Sportiv Bike FM, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Zemes, I Wheel Bike Club Moinești și Asociația Activ Moinești.

În cadrul aceleași competiții, se va desfășura și a patra etapă din Cupa Națională de XCO. Întrecerea sportivă va avea secțiuni dedicate atât adulților, femei și bărbați, de 19+, 30-39, 40+, cât și copiilor de 10-13 ani și adolescenților de 14-18 ani. Un loc special în competiție îl vor avea cadeții – feminin și masculin -, juniorii – feminin și masculin și Elite Masculin, precum și Elite Feminin și U23.

„Concursul este în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) și se află în clasa C2. În cadrul acestuia, se vor câștiga puncte în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020”, au precizat organizatorii.

 

Înscrierile vor fi validate în zona lacului Boiereasca Modârzău, iar cu o zi înainte de începerea concursului, participanții vor avea ocazia să facă antrenamente libere.

Traseul are o lungime de 4,2 kilometri cu 160 de metri diferență de nivel, primi care vor pleca în cursă, începând cu ora 10.45, fiind copiii nelegitimați și adolescenții.

Adulții se vor alinia la start cu o oră mai târziu, ultimii concurenți fiind cadeții, la 15,15, respectiv 14,45.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here