Oneștenii se vor simți mai în siguranță după ce administrația locală va finaliza dotarea cu camere video a localității.

Astfel, din această lună, Primăria a început montarea a încă 32 de dispozitive electronice de supraveghere video în diverse zone importante din oraș.

În total, orașul va fi supravegheat, zi și noapte, cu 50 de astfel de dispozitive. Investiția este asigurată din bugetul local și urmează a fi finalizată în aproape jumătate de an.

Pentru început, au fost montate 17 camere video, în zone unde se înregistrează un flux mare de pietoni și mașini.

15 unități în parcul municipal și câte una pe străzile I.L. Caragiale și Ion Creangă, din cartierul 6 Martie, ca urmare a devierii traficului rutier prin această zonă, după începerea lucrărilor de consolidare și modernizare a podului de peste râul Trotuș”, a precizat primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc.

Următoarea etapă a presupus montarea a altor 9 astfel de dispozitive în cartierul TCR, în zona Gării, lângă stația de taxi și pe strada Industriilor.

În octombrie, când se va încheia proiectul, vor fi montate și ultimele 6 camere video.

Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here