– fundația Terre des hommes România investește masiv în școlile de la țară

37 de comunități din județul Bacău se vor bucura de condiții sociale, de sănătate și de educație mai bune, grație fundației Terre des hommes România.

Pentru a înțelege bine despre nevoile reale ale celor de la sate, în special, ale copiilor, reprezentanții fundației au străbătut în lung și în lat județul întreg.

Așa au aflat de la cele peste 3.000 de persoane cu care au stat de vorbă că nevoile lor sunt multiple, de la lipsa locurilor de joacă și a diverselor echipamente, până la inexistența terenurilor de sport, a grupurilor sanitare, a dispensarelor sau la proasta dotare a bibliotecilor etc.

„Am prioritizat, împreună cu copiii, toate nevoile lor și, în acest moment, suntem în stadiul în care am terminat de achiziționat mobilierul școlar pentru elevii din Letea-Veche, Stănișești, Dofteana și Zemes. În plus, cu participarea consistentă a consiliului local, am achiziționat un microbuz pentru copiii din Asău, am finalizat terenurile de sport de la școala gimnazială din satul Frumoasa, comuna Balcani, Tg. Ocna, Slănic Moldova, Bogdănești, Colonești”, a explicat Mara Matei, reprentanta locală a fundației Terre des hommes România.

Totodată, au mai fost montate și două centrale termice pe lemne și instalațiile aferente la două școli din comunele Berești – Tazlău și Berzunți, a fost schimbată tâmplăria interioară și exterioară la școala gimnazială din satul Dragomir, comuna Berzunți (aceeași școală unde s-a instalat și centrala termică), s-a finalizat dotarea cu diverse echipamente a școlilor din comunele Blăgești, Dămienesti și Zemes, în curs de contractare a firmei care va realiza terenul de sport în Găiceana.

În parteneriat cu Asociația Betania și Consiliul Local Vultureni, se finalizează o clădire care exista în curtea școlii gimnaziale din Vultureni și care va avea destinația de centru de informare, documentare și activități extrașcolare. Se mai fac demersuri pentru contractarea unei firme care să facă locurile de joacă în comunele Racova, Negri, Sarata, Pârjol și Scorțeni. Avem deja in lucru amenajarea unui grup sanitar si mai urmeaza inca 3.

„Proiectul se dovedește a fi mai ambițios și mai provocator decât ne-am imaginat la început, dar sperăm să reușim să îl ducem cu bine la final, să avem câte o investiție realizată în fiecare comunitate, așa cum ne-am propus. Cele mai mari provocări pe care le-am întâmpinat au fost documentația insuficientă a școlilor și legislația în domeniul construcțiilor care este în continuă schimbare și, pe alocuri, aberantă”, a mai punctat Mara Matei.

În cadrul aceluiași proiect, pentru a asigura sustenabilitatea investițiilor, a fost demarată o cercetare prin care se dorește identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea vieții copiilor. În acest sens, organizația are în derulare activități prin care se încearcă responsabilizrea copiilor de a avea grijă de investițiile pe care aceasta le face în locurile unde trăiesc și învață. Astfel, în parteneriat cu o organizație din Marea Britanie, se implementează un mecanism de feed-back în timp real, prin folosirea telefoanelor mobile, astfel încât copiii să poată anunța reprezentanții fundației dacă micuții au acces la investițiile făcute ori dacă acestea sunt funcționale sau dacă cineva desemnat le repară sau nu atunci când se strică. Florentin Radu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here