Europarlamentarul Dragoș Benea l-a atacat virulent pe primarul din Tg. Ocna, Ștefan Șilochi, pentru neglijență în serviciu și incompetență. Europarlamentarul atacă si mediul privat din județ, mai exact patronii a două hoteluri: ”Decebal” din centrul Bacăului și ”Măgura” si Tg Ocna.

”Rușinea de la Tg. Ocna a ajuns în presa centrală! L-am exclus din PSD în iunie 2019 pe primarul Șilochi pentru că și-a bătut joc de modernizarea drumului salinei, proiect pentru care are finanțare asigurată de la Guvern încă din 2015 (prin programul PNDL, etapa I).

Pentru Șilochi, prioritară a fost reabilitarea drumului către propria fermă de vaci, nicidecum drumul de doar 800 m lungime, pe care peste 200.000 de turiști îl parcurg anual pentru a ajunge la salină, obiectiv turistic esențial pentru dezvoltarea stațiunii Tg. Ocna.

Am cerut public rezilierea contractului de finanțare cu Guvernul României și trecerea proiectului în “curtea” Consiliului Județean, astfel încât investiția să fie realizată, iar această rușinoasă pată să dispară, odată pentru totdeauna, de pe obrazul județului nostru. Demersurile sunt în plină desfășurare și nu vom menaja pe nimeni din cei responsabili de situația creată.

De altfel, pe 28 septembrie mă voi deplasa la fața locului cu dl. Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, precum și cu doamna deputat Theodora Șotcan pentru a lămuri când se va realiza acest obiectiv sau când se va rezilia contractul de finanțare, astfel încât drumul să poată fi preluat de către CJ Bacău.

Acestă șaradă TREBUIE SĂ SE FINALIZEZE iar drumul de la salină să fie ASFALTAT INTEGRAL!

De remarcat, în acest context, și “turismul social” practicat de dna consilier județean PNL Ivanof, la hotelul Măgura, doamnă aflată într-un blat mai vechi cu primarul Silochi (chiar dacă, la un moment dat, s-au contracandidat). Hotelul Măgura din Tg Ocna arată la fel de rău ca hotelul Decebal din Bacău, ambele în proprietatea familiei Ivanof, lucru care ar trebui să-i dea de gândit “reprezentantului mediului de afaceri” Cezar Ivanof -aviator și părerolog de profesie în timpul liber, halal reprezentant al mediului de afaceri care a preluat de la stat, acum 20 de ani, două locații hoteliere rămase nemodernizate până astăzi.” a spus Dragoș Benea. 

Foto – Cezar Ivanof împreună cu Traian Băsescu la ultima sa venire în Bacău.

Așteptăm și o părere din partea familiei Ivanof. Până in momentul de față nu a putut fi contactată.

Vocea străzii din Bacău, spune că nu e normal ca un europarlamentar să atace mediul privat, chiar din județul din care a plecat, având în vedere că Hotelul Decebal este chiar în aceste momente în renovare și reabilitare, cu investiții de sute de mii de euro. Iar infrastructura din Bacău este una care lasă de dorit, cu obiective neterminate.

Si echipa Inspectorului Pro a realizat recent o ancheta depre infrastructura din Tg. Ocna:

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here