Asociaţia „Treime de Arhierei” şi Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” din Protopopiatul Bacău, au desfășurat Proiectul cultural-catehetic „Satul românesc – credinţă, tradiţie şi istorie”.

Proiectul cultural-catehetic „Satul românesc – credinţă, tradiţie şi istorie” a fost conceput în contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, fiind coordonat de către părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Flavius-Mihai Balaban şi Marian Gliga, având participarea unor profesori din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” şi sprijinul voluntarilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”.

Acest proiect a avut drept obiective redescoperirea valorilor naţionale, culturale şi religioase, prezente în satul românesc de-a lungul timpului prin meşteşuguri, artizanat, costume populare, tradiţii, cântece, obiceiuri şi bucate.

Dintre activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect amintim: Prezentarea satului românesc de către tânărul Lungu Vlad, student în anul III la Facultatea de Istorie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; Interpretare de cântece  religioase şi populare; Prezentarea unor meşteşuguri populare; Prezentare de costume populare și Prezentare şi gustare de bucate tradiţionale româneşti;

În prezentarea comorilor nemuritoare oferite de satul românesc, cu care noi ne prezentăm în faţa umanităţii, tânărul student Lungu Vlad a menţionat: „Printr-o lucrare mirifică a istoriei satul este în mod clar, o capsulă a timpului ce înglobează obiceiurile, tradiţiile, dar şi sufletul, spiritualitatea şi verticalitatea ţăranului român. Spun verticalitatea pentru că acesta se raporta atât la cer cât şi la pământ… Prin însuşi felul nostru de a fi, născuţi ca popor, ne-am distins printr-o unitate: de limbă, de credinţă, de vieţuire în vatra strămoşească.” (pr. F.M.B.)

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here