Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Momentele critice din prisma perspectivei financiare îşi găsesc de cele mai multe ori soluţionarea într-un credit C.A.R.

Dacă diferite cauze economice subiective ori obiective caută cea mai mică fisură în evaluarea oportunităţii pentru a perturba bunăstarea economică a familiei, acestea pot fi combătute prin intermediul educaţiei financiare pe care o puteți găsi la C.A.R. Progresul C.F.R. Comănești.

 Înainte de a apela la orice oportunitate de împrumut a banilor, este important să existe o baza de cunoştinţe legată de domeniu pentru a găsi cea mai bună şansă de a procura bani, însă în siguranţă.

După 22 ani de la înfiinţare, C.A.R. Progresul C.F.R. I.F.N. Comănești reușește să câștige și încrederea celor din Onești, Dărmămești, Ghimeș, Adjud, Focșani, Tg. Mureș, Iași, Piatra Neamț, Bacău, ajunând să dețină 10 puncte de lucru, în 5 județe ale țării, mândrindu-se că are peste 25.000 de membri.

Casa de Ajutor Reciproc Progresul C.F.R. se consideră sprijin în ceea ce priveşte nevoia de împrumuturi sigure, cu sau fără giranți pentru salariații din mediul privat sau bugetar și pentru orice persoană care înregistrează venituri, indiferent de sex, vârstă, naţionalitate, convingeri politice sau religioase.

Spre deosebire de alte insitituții financiare, în cazul împrumuturilor de la C.A.R. Progresul C.F.R. Comănești nu există taxe ascunse sau taxe de tranzacţie. Dobânda la împrumut se calculează la soldul rămas lunar. C.A.R PROGRESUL C.F.R. Comănești I.F.N. nu percepe taxe sau comisioane pentru acordare împrumut, ridicare de numerar sau pată anticipată.

Membrii C.A.R. PROGRESUL CFR au găsit în totdeauna un sprijin în salariații casei. Aceștia, având cu toții studii superioare de specialitate și experiență în muncă desfășurată, acordă în permanesnta consiliere financiară membrilor, oferindu-le cele mai avantajoase condiții de finanțare, în vederea rezolvării  unei situații financiare de moment.

Scopul casei este dezvoltarea legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare materială a membrilor săi, prin atragerea de fonduri sociale ale membrilor și acordarea de împrumuturi acestora.

Cui se adresează C.A.R. PROGRESUL C.F.R. Comănești I.F.N?

Casa de Ajutor Reciproc PROGRESUL C.F.R. Comănești I.F.N. acordă împrumuturi numai membrilor proprii.

Membrii acestei case de ajutor reciproc pot veni din orice domeniu de activitate. Este necesar doar obțină venituri de natură salarială sau din pensii, fără să existe restricții în funcție de vârstă, convingeri politice sau religie. Orice persoană care are vârstă de minim 18 ani poate deveni membru. Persoanele fizice care devin membri au la dispoziție un statut propriu și membrii beneficiază de împrumuturi cu dobândă promoțională la 8 Martie, la sărbătorile de Paște și Crăciun sau la deschiderea anului școlar.

Beneficiile statutului de membru C.A.R. PROGRESUL C.F.R Comănești I.F.N.

C.A.R. PROGRESUL C.F.R Comănești I.F.N. organizează tombole pentru toți membrii, unde, pe lângă câștigarea unor premii destul de consistente, beneficiază și de programe artistice susținute de profesioniști. Cu ocazia diferitelor sărbători religioase se acordă ajutoare în pachete cu alimente,  tichete de masa cadou iar în cazul decesului, ajutor de deces substantial.

Membrii casei pot apela la serviciile oferite de o firmă oftalmologică, având consultații gratuite, iar ochelarii achiziționați pot fi achiziționați cu o reducere de 30% și plata în rate. Iar în sediile sucursalelor se pot plăti facturile pentru utilități și pot transfera bani prin sistemul  „Western Union”.

Ca o preocupare permanentă pentru diversificarea serviciilor pentru membri, în special din punct de vedere social, C.A.R. PROGRESUL C.F.R Comănești I.F.N. a deschis un cabinet medical, cu personal specializat, unde membrii beneficiază de o serie de servicii medicale gratuite, cum ar fi: consultațiile medicale, măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea oscilometriei, administrarea tratamentului de urgență, efectuarea de masaj terapeutic regional, iar altele, la cerere, cu participare modică la cheltuieli că: măsurare colesterol, glicemie, efectuare EKG, osteodensitometrie.

În Comănești se află sediul central al C.A.R. PROGRESUL CFR COMĂNEȘTI I.F.N.

Adresă Sediu: Strada Aleea Parcului, Bloc C5-C6

Email: car.progresul.comanesti@gmail.com

Telefon: 0234 372 152/ 0234 374 389

Advertisement
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here