Poliţiştii rutieri din Bacău au depistat în flagrant un bărbat, de 41 de ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

O patrulă de poliţie rutieră din Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant un bărbat, de 55 de ani, din comuna Măgura, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

O patrulă de poliţie din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant un bărbat, de 27 de ani, din comuna Sarata, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.

 

La data de 06 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din Bacău au depistat în flagrant un bărbat, de 51 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea o autoutilitară, sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here