Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Avem datoria sfântă de a nu uita niciodată marile evenimente ale neamului românesc, care au făurit istoria naţională şi care şi-au pus pieptul în calea morții pentru realizarea celui mai măreţ act istoric al românilor — Marea Unire.

În acest context, la inițiativa comună a Primăriei Mănăstirea Cașin, reprezentată de dl primar Gabriel Apreotesei și a Ocolului Silvic din localitate, reprezentat de Ing. Gheorghe Ciubotaru, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la un secol de la luptele purtate în Primul Război Mondial și pe culmile Munților Cașinului, eroii neamului au fost din nou pomeniți și omagiați la umbra Crucii și a Drapelului Național.

Slujbele de sfintire a unor monumente dedicate celor căzuți pe câmpul de luptă, precum și slujbe de pomenire au fost săvârșite de un sobor de preoți de pe Valea Oituzului, Cașinului și Trotușului sub protia părintelui protopop de Onești, Ioan Bârgăoanu.

Primul moment a constat în resfințirea în zona Zboina, la cota 1261 a unui complex care cuprinde o Troiță, o fântână și o inscripție ce datează din anul 1916 cunoscute locului ca Fântâna și Crucea Regelui Ferdinand I Întregitorul, moment urmat de slujba parastasului pentru eroi. Cuvântul chiriarhului locului a fost rostit de către parintele protoiereu Ioan Bârgăoanu, iar ca alocutiuni s-au remarcat cea a președintelui Consiliului Județean Bacău, dl. Sorin Brașoveanu și cea a președintelui Cultului Eroilor Bacău, colonel în rezervă Paul Valerian Timofte, Prof. Vilică Munteanu și Pr. Silviu Andrei Neicu.

Al doilea moment al zilei s-a consumat în zona Înțărcătoarea, unde s-a sfințit o Cruce închinată simbolic Eroilor căzuți în Munții Cașinului. Și aici s-a săvârșit Slujba Parastasului pentru eroi urmată de scurte alocuțiuni.

Merită amintit că cele două locuri în care s-au desfășurat ceremoniile sunt situate chiar în zonele de conflict de acum un secol. Crucea de la Înțărcătoarea marchează locul în care într-un spital improvizat de campanie în noiembrie 1916-ianuarie 1917 au fost triați, tratați sau declarați decedați peste 1.500 de soldați căzuți în retragerea peste Carpați în Zona Fata Moartă a trupelor române, iar Complexul din Zona Zboina amintește de momentele fierbinți din iulie 1917 în ceea ce istoria a consemnat ca Batălia de la Mărășești.

Ziua Armatei României a intrat în calendarul de suflet al istoriei noastre, este un popas de reculegere sufletească, de adâncă trăire a unor sentimente cu adevărat patriotice româneşti, zi care trebuie să ne facă mândri că suntem români şi să ne rugăm la Cel de Sus ca neamul românesc să fie împreună odată și pentru totdeauna.

25 Octombrie 1944, ziua eliberării ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia străină, a avut şi continuă să aibă valoare de simbol pentru oştirea şi poporul român.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here