Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Săptămână aceasta a fost lansată campania „Hoții îți invadează intimitatea”, care are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.

La începutul lunii decembrie, Inspectoratul General al Poliției Române a lansat Campania „Hoții îţi invadează intimitatea”, care are ca scop conștientizarea cu privire la rolul și importanța măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuințe.

Scopul campaniei îl reprezintă informarea proprietarilor de imobile din mediul urban cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţă.

Modul de transmitere a mesajelor acestei campanii este adaptat tehnologiilor actuale. Filmul preventiv cu acelaşi nume poate fi vizionat pe canalul YouTube.

Acesta este realizat cu tehnica 360ᴼ tridimensional şi oferă o experienţă aproape reală a întâmplărilor dintr-o locuinţă prădată de hoţi.

Astăzi, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în cadrul acestei campanii. Aceștia s-au întâlnit cu cetățenii aflați la cumpărături într-un centru comercial din municipiul Bacău, cu această ocazie oferindu-le suportul informaţional privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare, modalităţi de autoprotecţie.

Având în vedere că, în perioada sărbătorilor de iarnă, riscul furturilor din locuinţe creşte, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău reamintesc proprietarilor de locuinţe:

– Nu deschideţi niciodată uşa înainte de a vă uita pe vizor şi instruiţi-vă copiii în acest sens! De asemenea, un lanţ pentru siguranţă este binevenit când aveţi musafiri nepoftiţi!

– Încuiaţi uşa chiar dacă sunteţi acasă!

– În cazul în care la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse evitaţi-le! În niciun caz nu le permiteţi accesul în locuinţă!

– Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi!

– Folosiţi eficient interfonul!

– Dacă aţi pierdut o cheie sau faceţi schimb de locuinţă, nu uitaţi să vă înlocuiţi de îndată încuietoarea!

– Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi în bloc pe cine caută! Acest lucru, deseori descurajează posibilii infractori!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here