Tribunalul Bacău s-a pronunțat astăzi, în calitate de primă instanță, în dosarul fetei de 14 ani din Dărmănești care și-a omorât mama anul trecut cu 16 lovituri de cuțit. A fost o decizie grea, însă după cinci amânări ale sentinței, judecătorii au condamnat-o pe Vizitiu Doinița Alexandra la opt ani și patru luni de închisoare.

Totodată, instanța „admite în parte acţiunea civilă exercitată de Ministerul Public şi “obligă inculpata Vizitiu Doinița Alexandra, în solidar cu partea responsabilă civilmente Vizitiu Gheorghe Aurel (tata), la plata către partea civilă Vizitiu Ştefan Mihai (frate) a sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale, şi a unei prestaţii lunare periodice în cotă de 1/6 din venitul minim pe economie, începând cu data de 22.03.2019 şi până la împlinirea de către Vizitiu Ştefan Mihai a vârstei de 18 ani, ori, dacă se află în continuarea studiilor, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 25 de ani. Obligă inculpata Vizitiu Doinița Alexandra, în solidar cu partea responsabilă civilmente Vizitiu Gheorghe Aurel, la plata către partea civilă Vizitiu Ana Elena (sora) a sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale, şi a unei prestaţii lunare periodice în cotă de 1/6 din venitul minim pe economie, începând cu data de 22.03.2019 şi până la împlinirea de către Vizitiu Ana Elena a vârstei de 18 ani, ori, dacă se află în continuarea studiilor, până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 25 de ani”.

Hotărârea de azi a Tribunalului Bacău nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

“Bloodykiller_69”-numele pe Instagram al fetei

Cătălina Vizitiu, de 40 de ani, a fost ucisă în luna martie anul trecut chiar de fiica ei, Doinița, în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a B la Școala nr. 2 din Dărmănești. Crima sadică i-a lăsat fără grai și pe anchetatori, dar și pe dascălii fetei, care au căutat o explicație pentru acest gest nebunesc. Surprizele s-au ținut lanț și astfel s-a descoperit un cu totul alt profil al tinerei, departe de înfățișarea de copil bun la învățătură și liniștit. Primul lucru verificat a fost telefonul mobil. Aici, anchetatorii au descoperit o aplicație pe Instagram în care Doinița avea numele de “Bloodykiller_69” (Ucigașul sângeros), iar pagina ei se deschidea cu citatul: “It s better to be demon whith brain than an angel whith heart”(Mai degrabă un monstru cu creier decât un înger cu inimă).

Mai mult decât atât, pagina era plină de desene de o violență ieșită din comun chiar și pentru un om matur. Și cadrele didactice de la școala în care învață Doinița au rămas șocate când au descoperit adevărata față a elevei lor. În catalog, eleva Vizitiu Doinița avea în primul semestru medii foarte bune la obiectele umane: 9 la franceză și engleză și 10 la educație civică, religie și geografie.

 

Advertisement
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here