Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

La 28 februarie 1930, regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal nr. 468, care, la 23 martie 1933, era publicat în monitorul Oficial ca Regulamentul de Funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Acest moment este considerat data de naștere a Protecției Civile în România, când Apărarea Pasivă devenea o structură de sine stătătoare.

Structurile nou înfiinţate aveau ca scop limitarea efectelor „bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile.

Cu puţin timp înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, se înfiinţează Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive, care funcţiona pe lângă Ministerul Aerului şi Marinei.

După o perioadă destul de frământată prin care a trecut protecţia civilă în perioada comunistă, cu numeroase transformări, Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţiile perfecţionării activităţii pe linie de apărare civilă, aşa cum era denumită din anul 1978, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric. Astfel, România a ratificat, prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990, Protocoalele adiţionale I şi II la „Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate”, iar în perioada următoare au fost încheiate o serie de protocoale sau acorduri de cooperare, în mod deosebit cu ţările vecine.

În Legea apărării naţionale nr. 45 / 01.07.1994 apare în mod oficial denumirea „protecţia civilă”.

În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în 8 noiembrie 2004 a fost promulgată noua Lege a Protecţiei civile (nr. 481/2004). Acest nou act normativ se încadrează în exigenţele actelor normative internaţionale.

Protecţia civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei şi Ministerului Apărării Naţionale.

Din ianuarie 2001, protecţia civilă a revenit în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar din 15 decembrie 2004 s-a unificat cu pompierii, sub noua titulatură de structuri specializate pentru intervenţia în „situaţii de urgenţă”. De-a lungul anilor, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.

Organismele militare şi civile ale protecţiei civile – aflate într-un profund proces de reformă, de modernizare şi organizare – şi-au dus la bun sfârşit, cu devotament şi profesionalism, atribuţiile ce le revin atât în acţiunile de intervenţie reală pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a alunecărilor de teren, a înzăpezirilor sau accidentelor rutiere, cât şi cu prilejul aplicaţiilor județene, a exercițiilor de alarmare publică și a intervenţiilor în numeroase zone de risc.

sursa: ISU Bacău

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here