Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Europarlamentarul băcăuan – Dragoș Benea – nu a ratat ocazia de a sări la ”gâtul ” guvernul PNL.

Dragoș Benea

”Mii de credincioși ortodocși din Moldova trec, în aceste zile, printr-o situație aberantă, cauzată de interdicția impusă de autorități vizavi de participarea la pelerinajul Ocrotitoarei Moldovei, Sf. Parascheva. Este o circumstanță care frizează absurdul, în condițiile în care autoritățile nici măcar nu par să-și fi pus problema stabilirii, de comun acord cu BOR, a unui plan de măsuri de protecție care să facă posibil pelerinajul, fie și într-un cadru sever restricționat de rigorile pandemiei. Decizia de interzicere a participării la pelerinaj a credincioșilor care n-au buletin de Iași mi se pare inadecvată și de natură a-i umili pe aceștia, chiar în libertatea de manifestare a propriei credințe, o libertate fundamentală, totuși garantată și protejată de Constituție.” – Dragoș Benea

La vot s-a putut merge și fără buletin de Iași

”Nu pot să nu remarc faptul că la alegerile locale, în județul Iași, au participat la vot aproximativ 294.000 de persoane, din care 88.000 de alegători doar în Municipiul Iași. Cu siguranță că printre acești alegători s-au aflat și persoane cu viză de flotant (studenți veniți din toată Moldova) etc. care, în mod uzual, nu locuiesc tot anul în Iași. Înțeleg, de aici, că guvernul PNL și autoritățile ieșene s-au preocupat ca votanții să poată vota, în condiții cât mai sigure, întrerupând chiar și cursurile școlare pentru asta. În contrapartidă, aceleași autorități au dat dovadă de o incalificabilă dublă măsură, optând să nu-și mai bată capul cu organizarea celui mai important eveniment religios al Moldovei (cu restricțiile inerente).” – mai spune Dragoș Benea

Mihai Chirica – primar Iași

Autoritățile ieșene, în vizorul lui Benea

”Închei prin a semnala că de la începutul pandemiei guvernul PNL îmi lasă impresia că și-a făcut un laitmotiv politic din punerea lacătelor pe porțile/ușile lăcașelor de cult, indiferent de confesiunile religioase cărora le sunt închinate acestea. Nu cred că a pune lacăt credinței este o soluție de combatere a pandemiei, așa cum cred că distanțarea fizică, purtarea măștii sau restricționarea anumitor activități sunt măsuri adecvate de protecție. Din păcate, aceste măsuri nici măcar n-au fost luate în calcul de autoritățile ieșene în cazul pelerinajului la moaștele Sf. Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei!”

Advertisement
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here