Aflat astăzi, vineri, 11 iunie, în localitatea Berești-Bistrița, alături de o echipă de control de la Garda de Mediu Bacău, condusă de comisarul șef Daniel Ciorcilă, prefectul județului Bacău, Leonard Bulai, a constatat grave nereguli în depozitarea gunoiului.

Instituția a fost sesizată cu privire la existența a două gropi improvizate de gunoi, unde localnicii obișnuiesc să arunce deșeuri de toate tipurile, de la materiale de construcție, deșeuri menajere, la tot felul de resturi de prin gospodărie. La unul dintre puncte, la momentul controlului, a fost identificată o persoană care aducea cu un tractor pământ, pentru a fi ulterior folosit la acoperirea deșeurilor. Acțiunea de control a fost dispusă de prefect, după ce anterior, Garda de Mediu Bacău a aplicat sancțiuni de 40.000 de lei fiecare primăriilor Nicolae Bălcescu, Sărata și Sascut și 15.000 de lei UAT Tg. Trotuș, precizează Instituția Prefectului Bacău.

„Primarii acestor localități nu au nici o scuză! Curățenia din localitate se menține cu efort, cu organizare, cu zero toleranță față de localnicii care au astfel de practici, cu informare și punerea la dispoziție a locurilor autorizate pentru colectarea deșeurilor. În continuare, pe lângă aceste cazuri, mai există și alte sesizări, ceea ce îmi indică faptul că ne aflăm în fața unui fenomen, deja, și nu pot permite ca astfel de situații să mai continue”, a declarat prefectul Leonard Bulai.

„Nu voi permite ca acest județ să se transforme într-o imensă groapă de gunoi! Și mai ales, nu cu largul concurs al autorităților publice locale”, a mai spus prefectul Bacăului….continuare

Advertisement
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here